Nu imi explic ce se intampla cu mine.
Raman in urma. Cei din jur alearga pe langa mine si cam atat. Doar castile ma mai ajuta. Imi soptesc la ureche cateva sunete legate perfect.
Parca mi-e greu sa exist azi.
O prietena imi zice : “Eh…lasa ca trece si ziua de azi.”
Raspunsul? “Da. Astept.”
Astept sa treaca si azi. Astept sa treaca si maine. Astept sa treaca tot timpul necesar. Parca m-am maturizat. Am rabdare sa astept cat e nevoie. Nu ma mai plang, nu ma mai grabesc.
Pentru cateva minute, datorita muzicii care imi invadeaza auzul, am reusit sa plec de-aici. Ma aflam la o fereastra a unui aparatament. Etajul 9. Afara ningea cu fulgi mari, albi. Prima ninsoare! Eu ascultam muzica asta si trageam cu sete dintr-o tigara, lasandu-ma sa zbor alaturi de ceea ce astept. Minunat!
Asta s-a intamplat insa doar pentru cateva minute pentru ca am auzit : ‘Mergi la masa?’ si totu’ s-a rupt.
Ma-ntreb de ce e asa greu cu comunicarea asta si cum de reusesc cateva cuvinte sa te faca sa urasti ce candva se potrivea trairilor tale. Ma-ntreb de ce exista oameni carora le face placere sa te calce cand esti la pamant. De ce nu mai exista maini destul de lungi care sa ajunga la tine si sa te ridice? Oare toata lumea si-a taiat din maini? Oare mainile prea lungi sunt un obstacol in calea fericirii lor? Daca da atunci imi pare rau….Voi ramane o ciudata cu mainile lungi! Hahaha!
Azi am cateva oferte.
Azi cumpar aer curat. Azi rad din orice…pe gratis. Azi cumpar sentimente. Dau la schimb cateva idei pentru altele mai vechi. Inchiriez vise scurte de maxim 10 secunde. Cumpar o mana de ajutor. Inchiriez asteptari si donez amintiri. Urgent!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu