‘Oamenii maturi nu pricep singuri nimic, niciodata...si e obositor pentru copii sa le tot dea intr-una lamuriri.’
‘-Ce facem azi?
-Ne jucam de-a mama si de-a tata!
-Ah da! Deci...sa-ti fac ceva de mancare nu?
-Da da! Eu plec la munca’....
Cam asa se petreceau zilele cand eram copil. Lucrurile pareau extrem de simple si totul foarte frumos aranjat ca o masa festiva la care toata lumea se aseaza cu bucurie. Niciodata insa nu m-am intrebat cum de ‘mama si tata’ au ajuns sa fie ‘mama si tata’. Cum s-au cunoscut? De ce ‘mama’ e numita ‘mama’ si nu altcumva...de ce ‘mama’ nu e ‘bunica’? Cum a devenit persoana asta sa capete statutul de ‘mama’?
Dar nu conta...lucrurile erau foarte simple..asa este pentru ca asa trebuie sa fie.
Dar acum? Acum nimic nu mai e pentru ca asa trebuie sa fie...acum masa festiva frumos aranjata s-a transformat intr-o masa alandala pe care aruncam grabiti cana de cafea dimineata.
Acum am inteles si am plecat capul in fata faptului implinit: nimic nu e simplu!
Dar parca, ceva de pe toata masa asta asezata fara nici cea mai mica urma de bun gust, e exagerat de complicat! Parca deja visul incepe sa se transforme in cosmar si diminetile sunt momentul in care apune soarele.
Intr-o zi, plictisita, am incercat sa aranjez masa asa cum o gaseam cand eram mica...am incercat sa pun toate lucrurile la locul lor si poate chiar sa asez in mijlocul mesei un buchet de flori. Dar nu reusesc! Toate lucrurile de pe masa fug repede de la locul lor, schimbandu-si locul , uneori chiar cazand de pe masa. Sa nu mai vorbesc de buchetul mare de flori care de fiecare data cand ajunge pe masa se inchide si devine trist.
Acum situatia e de-a dreptul penibila!
‘ Ce-nseamna a imblanzi?’
